Category Archives: viata

Inspirația!

Nu sunt adeptul lepșelor, însă nici nu-mi displac. Acum depinde de cât de interesante și provocatoare sunt.

Așadar, am primit una de la Joy. Este un subiect foarte provocator, și recunosc că de puține ori m-am întrebat cine sau ce mă inspiră. De regulă ne inspirăm din tot ce ne înconjoară.

Sincer să fiu eu mă inspir cam din toate.

Ce mă inspiră:

– un cuvânt, o vorbă, o expresie

– din diverse întâmplări

– din poveștile de viată

– sincer sa fiu chiar si natura cu frumusetile ei

Nu am ca etalon o anumită persoană. Stimez diverși oameni dar nu pot spune că mă inspiră.

Pe tine ce te inspiră?

Anunțuri

Rușine vouă…

Astăzi, în orașul meu frumos Pitești, nu mare mi-a fost mirarea să văd pe un panou publicitar o poză cu un slogan. Campanie electorală pentru USL (Crin și Ponta). Nimic de reproșat până aici. Însă modul în care este formulat sloganul, pur și simplu m-a lăsat fără cuvinte și mi-a creat o stare de nervozitate bruscă.

Read the rest of this entry

     Români și România, încotro?

Ce se petrece la noi în țară este mai mult decât o bătălie politică. Felul prin care domnii Crin Antonescu și Victor Ponta vor să ajungă la putere, este unul mai mult decât barbar. Avizi de putere și lipsa rezultatelor politice din ultimi ani, au dus la faptele ce se petrec de ceva vreme la noi în tară. ”Bomba politică” din ultimele zile prin suspendarea Președintelui României, a făcut ca mai mulţi oameni de cultură importanţi din România, să semneze o scrisoare deschisă, apoi trimisă tuturor şefilor de guverne din ţările membre ale Uniunii Europene.

Vă prezint mai jos scrisoarea:

Read the rest of this entry

%d blogeri au apreciat asta: